Focuri de armă pentru prinderea unui șofer de ATV care nu a oprit la semnalul polițiștilor

Focuri de armă pentru prinderea unui șofer de ATV care nu a oprit la semnalul polițiștilor
Publicat: 12/08/2019, 10:28

Incidentul a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, pe Calea Martirilor din Timișoara.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, în jurul orei 03.00, un echipaj de poliție i-a făcut semn șoferului unui ATV să oprească, însă acesta nu a dorit și a accelerat. Astfel, oamenii legii au pornit în urmărirea ATV-ului, spre localitatea Giroc, fiind nevoiți să tragă și șase focuri de avertisment în plan vertical.

La un moment dat, ATV-ul a fost abandonat pe strada Neptun din Giroc, însă, la scurt timp, polițiștii au reușit să identifice două persoane. Este vorba de un tânăr în vârstă de 18 ani, care conducea ATV-ul, și un pasager de 22 de ani.

În acest caz, polițiștii timișeni au deschis un dosar penal pentru conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere, în cazul tânărului de 18 ani, și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, în cazul pasagerului de 22 de ani, proprietarul ATV-ului.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce alimente ultraprocesate cresc cel mai mult riscul de moarte prematură
Sebastian Dobrincu și Ioana Ignat și-au spus ADIO după 3 ani de relație. Motivul care...
Cristi Borcea are o „Valentina Pelinel mică”. „Doar că are ochii albaștri”
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu...
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Aurora Boreală a făcut spectacol, azi noapte, pe cerul României. Cum explică oamenii de ştiinţă...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Aurora boreală s-a văzut azi noapte în București și în mai multe orașe din țară!...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
TRUCUL pentru cea mai BUUUNĂ bere! E simplu și rapid
UNGARIA ASCUNDE un secret extrem de bine păstrat. Până acum, NIMENI nu a știut aceste...
Când pică Moșii de vară în acest an. Tradiții ce trebuie respectate
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a aflat Monica Tatoiu recent că mai are frați de pe urma tatălui: „I-a...
Irina Loghin, revoltată de modul în care este tratat Florin Piersic: ”Mai mare bătaie de...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Turele de noapte pot crește riscul de diabet și obezitate